Meditam azi asupra faptului ca intreaga noastra viata este un sir de relatii: de munca, amoroase, de prietenie, de colegialitate, de vecinatate, …. Cu variantele de rigoare: unele se sfarsesc prost, altele bine, altele nu se sfarsesc, unele sunt de complezenta, altele sunt sincere, unele sunt profesioniste si au limite clar stabilite, altele interfereaza si bruiaza.

Cert este ca in egala masura relatiile din viata noastra ne streseaza si ne obosesc, uneori mai mult decat ne satisfac. Oricat am incerca noi sau societatea sa le legiferam, relatiile vor depasi cadrul legal creat, oricat am incerca sa le facem sa mearga bine, vor fi si momente grele, care par de nedepasit.

Orice relatie reusita si de durata presupune compatibilitate, compromis si capacitatea de a comunica. Ca vorbim de sef, de sot/sotie, colegi, orice dificultati aparute in cazul relatiei sunt surmontabile in cazul in care toti cei implicati isi doresc acest lucru.

Sa revenim la relatiile de munca sau profesionale: se incearca o legislatie completa. In veci o lege a muncii nu va reusi sa cuprinda intreaga paleta de elemente si posibile scenarii de relationare. Cum am putea totusi determina relatii optime? Aceleasi ingrediente: compatibilitate, care poate fi testata in procesul de recrutare si selectie; compromis, adica posibilitatea de a intelege ca nu exista nici oameni perfecti, nici companii perfecte si ca defectele trebuie acceptate in egala masura si comunicare, adica abilitatea de a exprima clar si concis care sunt asteptarile fata de relatia in sine.

Pare ca ingredientele sunt mai dificil de obtinut decat paleta legislativa si depind de un element esential: calitatea celor implicati in relatie, de ambele parti ale baricadei. Pare un cerc inchis… si totusi nu.

Asadar, sa luam o floare sefului, prajituri pentru colegii de birou si sa ne gandim ca buna convietuire cu ei depinde in egala masura de noi.