Despre concediul de maternitate

Despre concediul de maternitate

Noua dezbatere publica are in vizor micsorarea perioadei concediului dat mamelor sau tatilor pentru ingrijirea copilului, propusa de Guvern. Recunosc ca nu am urmarit discutiile televizate (mi-e din ce in ce mai greu sa gasesc obiectivismul si echidistanta), dar am apucat sa citesc cate ceva prin presa scrisa, asa ca imi pot da cu presupusul.

Am sa incep prin a prezenta argumentele care vin in favoarea prezentei prevederi, care permite mamicilor sau taticilor sa stea acasa pana ce copilul lor implineste doi ani (si chiar mai mult in cazul celor cu nevoi speciale):

– Este clar ca nimeni nu poate mai bine ca un parinte sa isi ingrijeasca si educe copilul in aceasta perioada critica, in care acesta are nevoie de atentie aproape exclusiva. Includ si educatia aici, intrucat este demonstrat stiintific faptul ca in primii ani de viata copiii castiga bazele limbajului si gandirii, iar nivelul afectivitatii in aceasta perioada influenteaza echilibrul psihic ulterior. Iata ca generatiile care beneficiaza de atentia parintilor devin viitori adulti capabili sa aiba o viata personala si profesionala implinita, aceasta suma de indivizi normali formand o societate normala.

– Apoi, legislatia muncii nu a reglementat cum se cade meseria de bona. Bone sunt toate doamne somere sau pensionare, indiferent de calitatea lor umana, de cunostintele de puericultura din dotare sau de realizarile educative avute cu proprii lor copii. Nu exista o scoala de profil, nu sunt testate psihologic, nu isi fac nici macar analize de rutina la angajare si sunt selectate uneori de soarta. Nu cred ca face sens sa vin cu lamuriri suplimentare, pur si simplu nu e sanatos sa lasam generatii intregi sa isi inceapa startul in viata la intamplare.

– N-am sa uit nici un argument pseudoeconomic: aceste bone despre care aminteam mai sus, sunt platite aproape exclusiv la negru. Nu au contracte de munca, nu platesc impozite, nu exista in statistici. Mamele cheltuie o parte din PIB, dar nu uriasa si oricum au produs la randul lor, uneori chiar mai mult decat primesc.

Exista insa si argumente care vin impotriva acestei prea lungi perioade de pauza:

Primul este chiar statistica. Nu stiu daca exista cifre oficiale, insa putini din angajatii care nu lucreaza in aparatul de stat isi petrec doi ani acasa, ingrijijnd si educand copilul. Fie ca sunt conditionati, in mod ilegal, fireste, de catre angajatori (dar deseori ilegalitatea este indulcita de compensatii banesti), fie considera periculos pentru cariera lor o pauza atat de lunga. Am sa-mi permit o statistica proprie, izvorata din numeroasele interviuri de selectie avute: angajatele din mediu privat stau acasa in medie 6 luni dupa nasterea copilului. Cea mai scurta perioada intalnita in experienta mea este de 3 luni si cea mai lunga este de 12 luni. Sunt o minoritate cele care chiar stau 24 de luni.

La stat, lucrurile stau altfel. Intrucat uneori salariul se dovedea mai mic decat indemnizatia de crestere a copilului (va amintiti perioada cu indemnizatia plafonata?), mamele stateau acasa intreaga perioada legala. Si acum se intampla la fel, intrucat statul este prin excelenta un angajator protectiv si un exemplu de urmat in acest sens.

Al doilea este situatia economica. Nici tarile cu un nivel de trai mai ridicat decat al nostru nu isi permit asa o exuberanta. Legislatia europeana prevede pana la 3 luni de concediu parental. Tarile europene insa pot fi mai generoase. Nu cred ca este vreuna la fel de marinimoasa ca noi.

Al treilea este o privire istorica a generatiilor. Practic, desi mamele au acum mai mult timp de acordat copiilor, acestia raman prea mult in compania televizorului si a computerului. Celebrii decretei pe de alta parte beneficiau de prezenta mamelor putina vreme, apoi ii manca cresa si gradinita cu program prelungit. Sunt cei care acum sustin o parte serioasa din economie ca si angajati si care contribuie atat la fondurile de asigurari sociale cat si la consum. Probabil la fel se va intampla si cu generatiile actuale, indiferent de context sau de hotarari politice.

Este intradevar o decizie dificila mai ales prin incarcatura emotionala pe care o genereaza. Mi-as dori insa mai mult echilibru in abordare si mai putina incrancenare.