In plin avant economic autohton, salariile au reprezentat subiectul la moda. Cresteau, cresteau, cresteau si pareau a nu se mai opri, desi unii dintre noi vedeau deja semnul “Stop”.

Ce se intampla acum cu salariile  nu mai este o surpriza, deci nu mai merita dezbatut, desi nici uluirea precedenta nu-si avea sensul. Salariile au luat-o asadar in jos si, in functie de industrie si companie, au scazut pe o scala care porneste de la “nesemnificativ” la “fabulos”.

Cei mai fericiti par a fi angajatii care au ramas cu salariul inghetat cam de la inceputul crizei pana in prezent. Cei mai nefericiti sunt cei ale caror salarii au scazut cu pana la 20-30%. Acestia din urma apartin, in general, companiilor care au evitat disponibilizarile, preferand sa-si pastreze majoritatea angajatilor aproape. Nu va grabiti cu concluzii pripite, intrucat e simplu sa discuti despre disponibilizari de pe marginea terenului, dar extrem de complicat cand esti implicat in meci.

Intrucat ceea ce este romanesc este altfel, managementul crizat autohton a gasit si o inedita curba a salarizarii. Asadar salariile scad un trimestru, scad si in urmatorul, cresc iar si scad inca o data, dupa cum o ia si cash-flow-ul. Din nou, nu este cazul de critici, intrucat nici despre scaderi salariale nu-i ok sa vorbesti din afara.

Exista si alti perdanti: beneficiile. Dispar din masinile luate in leasing, deci transportul tinde sa devina inconfortabil, costurile cu telefoanele sunt tot mai des monitorizate, “Angajatul lunii” dispare pe alocuri, bonusurile devin amintiri placute.

Voi invoca insa si exceptiile. Inca aud despre salarii atragatoare foc si despre companii care fac profit serios, permitandu-si sa arunce o ciozvarta si spre angajati. Ceea ce este incurajator.

In medie, estimarea mea este ca la nivel salarial ne-am cam intors pe la 2004-2005. Doamne fereste de inca un cincinal in urma…