Codul vestimentar la locul de munca

Codul vestimentar la locul de munca

Hainele spun despre purtator la fel de multe precum limbajul verbal si non-verbal. Persoanele creative se imbraca poate fistichiu pentru privitorul de rand, timizii incurabil pot face alegeri vestimentare excesiv de cuminti sau, pentru a se ascunde cu adevarat, de indraznete, rebelii isi imprima cauzele pe tricouri.

Pentru ca mesajele transmise de angajati sa fie unitare, corecte si coerente, organizatiile trebuie sa isi promoveze o politica vestimentara transparenta si bine pusa la punct.

Nevoia unui „dress code” vine tocmai din faptul ca uneori angajatii nu sesizeaza diferenta intre viata personala si cea profesionala. Cu alte cuvinte, nu percep ca cee ce poate fi purtat cu lejeritate in parc, devine ciudat intr-o intalnire formala, in care ceilalti participanti sunt pusi la patru ace. Sau ca ceea ce pare decent intr-un club sau la o petrecere, devine total nepotrivit intr-un context legat de locul de munca. Ca ceea ce este acceptabil pe strada, poate fi un dezavantaj major intr-o negociere importanta.

In plus, haina este intotdeauna un indicator de statut profesional si social. De aceea alegerile vestimentare ale colegilor pot genera frustrari individuale sau colective. Si in acest caz, un cod promovat si acceptat la nivelul organizatiei poate ajuta.

Ce anume trebuie reglementat din punct de vedere al modului in care ne imbracam la serviciu? Practic tot ce tine de haine:

1. Partea de igiena si curatenie, care desi tine de cei 7 ani de acasa, lasa uneori loc de interpretari dureroase. Asadar, hainele trebuie sa fie curate, adica sa nu aiba pete, mirosuri neplacute si sa aiba aspect ingrijit. Sa nu fie mototolite, sa nu aiba parti rupte sau descusute.

2. Continuam cu aspectul lor: sa fie masura potrivita (adica nici cu trei numere mai mari, dar nici sa dea senzatia ca urmeaza sa pocneasca din cusatori din cauza zgarceniei croitorului), sa lase loc suficient imaginatiei, atat ca si transparenta a materialului cat si din punctul de vedere al croielii. Fusta sau pantalonii sa aiba lungimea potrivita (exista niste standarde), materialele si accesoriile sa fie neutre. Exista standard chiar si pentru marimea tocului in cazul doamnelor, iar zgomotul excesiv al flecurilor pe gresia holurilor poate fi deranjanta in anumite contexte.

3. Nu in ultimul rand, vorbim despre mesajul pe care hainele il transmit. Bijuteriile excesive, branduri de lux etalate ostentativ, culorile stridente pot fi alegeri potrivite in cazul celor care lucreaza in zona modei sau show-business. La ghiseul unei banci insa, ar transmite clientilor mesaje agresive si contradictorii.

Pe de alta parte, o tinuta excesiv de clasica, devine amuzanta intr-un context profesional informal. Practic, fiecare organizatie trebuie sa-si cunoasca clientii, cultura si sa isi adapteze codul vestimentar la tipicul si necesitatile acestora.

Atentie! In cazul in care codul vestimentar este unul care necesita investitii pentru anumite categorii profesionale care nu au venituri si motive sa le achizitioneze (de exemplu posturile care presupun contactul direct cu clientii si care impun costumele clasice fusta/ pantalon si sacou), compania trebuie fie sa le puna la dispozitie solutii tip uniforma, fie sa ofere sume de bani care sa compenseze achizitia acestora.

O ultima precizare: nu am luat in calcul in prezentul articol echipamentele speciale solicitate de anumite meserii (medici, constructori, sudori, etc). In respectivul caz, codul vestimentar devine o norma de protectia muncii 🙂