„Structurile si procesele din interiorul grupului cat si relatiile acestuia cu sistemul supraordonat din care face parte sunt dependente de statusul si rolul liderului. Asa se explica interesul tot mai mare al specialistilor pentru problematica liderului. Daca in cercetarile initiale atentia era indreptata asupra liderilor ca personalitati scoase din context si studiate in mod izolat, cercetarile recente adopta un unghi de vedere psihosociologic, potrivit caruia personalitatea liderului se evidentiaza in cadrul grupului din care face parte.
Prin pozitia si calitatile sale personale liderul isi pune amprenta asupra constelatiei interactionale din cadrul grupului, orientandu-i pe ceilalti parteneri in directia realizarii scopurilor propuse. Originea si sensul restructurarilor pe care le impune liderul depind, la randul lor, de mediul in care o anumita persoana se detaseaza si devine lider al grupului, cat si de strategiile pe care le foloseste pentru a-si mentine si consolida aceasta pozitie.”
Citatul este din „Cercetarea psihopedagogica” de Ion Dragan si Ioan Nicola, aparuta in 1995 la Editura Tipomur (editia a II-a revazuta si adaugita). Este de fapt un ghid adresat dascalilor care aspirau pe atunci la obtinerea gradului didactic I, dar capitolele 3 si 4 reprezinta un indreptar valoros pentru cei care fac cercetare psihologica sau sociologica de orice tip, inclusiv organizationala (evaluarea performantelor, diagnoze organizationale, matrici sociometrice, sociograme si multe altele). Sublinierile imi apartin.
Asadar pe cand eu dadeam bacalaureatul, literatura de specialitate autohtona privea deja problematica liderului dntr-o perspectiva moderna: aceea ca liderul nu devine lider doar prin personalitatea sa, ci si datorita grupului pe care il pastoreste, a contextului.
Si daca nu credeti in cele moderne scrise prin carti, gasiti sigur exemple de lideri ajunsi sau decazuti, dupa cum au schimbat grupul social carora apartineau sau s-a schimbat contextul in care acesta activa. Amintiti-va doar cate persoane carismatice se aratau pe la TV dupa Revolutie si analizati numarul celor care mai au influenta acum…
Vine asadar pensia, si in ciuda sperantelor mele, perceptia devenita generala, absoluta si desueta ca liderul se naste asa, cu o personalitate aparte, care ii garanteaza statutul cu pricina si gloria eterna, nu dispare. Ce-i drept intr-o tara in care medicina tinde sa se intoarca la taiatul sub limba si educatia la perceptele lui J.J. Rousseau, poate ca n-ar trebui sa ne indignam prea tare de perceptia generala asupra liderilor.