„83% din angajatii din Romania au salarii cuprinse între 975 de lei brut pe luna (nivelul salariului minim pe economie) si 2.415 lei brut pe luna (nivelul salariului mediu pe economie), arata datele centralizate de ZF pe baza informatiilor de la Inspectia Muncii.
De asemenea, 13% din salariati castiga intre 2.415 lei brut pe luna si 5.000 de lei, in timp ce numai 4% din angajatii din Romania au salarii mai mari de 5.000 de lei brut pe luna.”
Citatul este extras dintr-un articol aparut in ziarul Financiar. Statistic stam bine. Dar de la statistica, pana la practica, este o diferenta semnificativa.
In primul rand pentru ca o parte consistenta a salariilor se afla in zona gri. Cu alte cuvinte, unii angajatii castiga din punct de vedere statistic un salariu de 975 lei brut, dar practic incaseaza la sfarsitul lunii intre 500 si 800 de euro net. Creste apoi brutul statistic, creste si netul practic incasat.
In al doilea rand pentru ca o alta parte din veniturile managerilor de top nu mai au nimic in comun cu Inspectia Muncii, ci sunt fiscalizate si impozitate prin contracte ce tin de Administratiile Financiare.
De aceea inclin sa cred ca statisticile privitoare la salariile din Romania au cam aceeasi (i)relevanta ca cele privitoare la somaj.
In practica salariile cresc, dar in ritm de melc. Si somajul scade, dar nici el cu prea mare curaj.
Din pacate, in lipsa unor instrumente statisticice valide, nu putem sti care sunt indicatorii reali ai pietei muncii. Din fericire insa, avem inca voie ca in cadrul interviurilor sa punem candidatilor intrebari legate de salarii, detalii contractuale ale trecutelor si prezentelor angajari sau orice alte informatii ne ajuta in decizia de stabilire a ofertei de lucru. Analizand insa tendintele legate de corectitudine politica, egalitate de sanse si confidentialitate, s-ar putea ca la un moment dat sa ne bazam doar pe statisticile acestea lipsite de relevanta.