Ce nu stiu managerii romani?

Ce nu stiu managerii romani?

Comparand ceea ce se intampla prin multinationalele prezente la noi si prin firmele bastinase rezulta niste diferente:

1. Ierarhia nu este totul. Nu orice sef trebuie sa aiba automat o pleiada de alti sefi asezati in ordine crescatoare. Nu orice lant trofic organizational trebuie sa aiba la capat un angajat. Arhitecturile companiilor moderne sunt flexibile, dinamice, bazate pe relatii de functionare si nu pur ierarhice. Nu doar ca astfel de companii sunt mai adaptabile, dar costurile lor scad simtitor.

2. Birocratia este paguboasa daca devine un scop in sine. Fiind necesara in companiile mari pentru a putea detine un minimum de control, birocratia omoara naturaletea si spontaneitatea organizatiilor mici, facandu-le rigide si nefiresti.

3. Relatiile dintre angajati si angajatori pot fi extrem de moderne in ciuda legislatiei muncii inchistate in trecut. Munca de acasa, flexibilizarea programului de lucru, angajarea per-proiect nu inseamna lipsa de control! Inseamna costuri optime, inseamna rezultate mai bune. Evident inseamna si o deschidere mai mare spre concepte precum: managementul performantei, obiective, asteptari.

4. Timpul costa bani. Si nu ma refer aici la abilitatea de a stabili sau urmari termene limita, caci aspectele evidente sunt evidente tuturor. Ma refer la beneficiul externalizarii unor procese, servicii tocmai pentru a castiga timp. Deci bani. Chiar daca socotind contabiliceste, externalizarea ar putea costa mai mult.

5. Acelasi angajat poate costa mai putin sau mai mult in functie de capacitatea managerului de a-l motiva sa se alature si sa ramana in companie. Managerii seducatori (nu o luati in sens propriu) au cheltuieli mult mai mici cu angajatii.

6. A transmite informatii si a forma abilitati angajatilor din echipa nu inseamna a incalzi un sarpe la san. Reprezinta un demers necesar dezvoltarii profesionale a oricarui manager. Nu poti creste, nu te poti ridica, daca nu lasi in urma ta ceva la fel de bun.

7. A delega nu inseamna a da mailuri cu ceea ce trebuie sa faca fiecare. Inseamna a-i implica pe cei vizati, a-i lasa sa actioneze in mod propriu, generand rezultatele asteptate de tine.

8. Managementul este mai intai ratiune si apoi simtire. Managerul roman este inca extrem de susceptibil la manipularea subalternilor, la aspecte care tin mai mult de afectivitate decat de inteligenta. De aceea ponderea deciziilor discriminatorii este inca mare.

9. Lectia umilintei nu iarta pe nimeni, de aceea trebuie primita cu demnitate. Asta inseamna sa admiti ca ai gresit sau, si mai mult, sa-ti ceri scuze atunci cand gresesti fata de un subaltern, sa iti asumi decizii negative, sa ierti si sa uiti, sa stai drept chiar si atunci cand pe umeri apasa povara esecului.

(Aceasta nu este o problema care tine de experienta sau de maturitate ci una care tine de educatia pe care am primit-o, in care greseala a fost privita ca ceva blamabil, specifica celor care pierd. In realitate greseala este ceva uman, banal, obisnuit, deloc blamabil in contextul in care nu se repeta si nu afecteaza grav.)

10. Comunicarea in echipa face diferenta intre un lucru facut bine si unul facut prost.  Comunicarea in companie face diferenta intre o cultura organizationala relaxata si una maniaca. Autismul managerial autohton asezonat din greu cu paranoia mioritica  a generat o serie de mituri care concureaza serios cu cele privitoare la Securitatea ceausista. Si nu vad eforturi de a le demonta. Ba mi se pare ca unii sunt onorati de ele…

Este adevarat ca inca nu exista scoli confirmate de management, companiile romanesti nu sunt intotdeauna nascute dintr-o cultura manageriala reala, asa ca diferenta de calibru isi are motivele ei. Totusi, lipsurile acestea tind sa devina handicapuri majore!

Exista insa ceva ce stie managerul roman de minune: se descurca! Si nu o spun peiorativ, intrucat adaptabilitatea este cheia supravietuirii.