Intrebarea din titlu este pur si simplu retorica, intrucat se refera la salariile din sistemul de stat si la clauza impusa de FMI ca sa arunce banul: o grila unica de salarizare a tuturor angajatilor statului, fie ca sunt ei medici, profesori, cercetatori, judecatori, artisti si lista e lunga.

A zis FMI, facem ca dansul, ca nu-i cale de intors. Si modalitatea pare simpla, se ia bugetul, se ia maxima salariala basesciana si minima impusa de lege si se purcede la a croi grilele. Cat de greu poate fi?

Pai oricum ar iesi, grila va fi inechitabila pentru multi. Pentru ca a croi salarii pe masura tuturor celor enumerati mai sus, reprezinta o misiune imposibila. Cat costa o viata? Dar un viitor? Cat costa dreptatea? Pai toate vor costa la fel dimpreuna cu condusul unui vas din flota decimata, cu sefia unui birou prafuit de primarie sau cu cea a unui muzeu.

Intr-un sistem in care nu conteaza performanta ci incremenirea si in care rezista in general mediocritatea, valoarea migrand spre companii private, o grila unica de salarizare facuta la presiunea unei institutii financiare de catre guvernul actual nu poate decat sa ma sperie. Lasati populismul la o parte, ca se va lua de la bogati si se va da la saraci, ca va fi echitabil in sfarsit si ca tara va prospera in mana noilor salariati in uniforma similara! Ganditi-va ca invatatoarea copilului vostru va avea probabil salariul cat duduia care va injura cand va platiti taxele si ca doctorul care va va opera va castiga cat Floricel cel Viteaz care mai vinde din “secretele” statului ca sa-i ia cercei nevestei.

Vorbele sunt inutile, ca si in cazul impozitului forfecar (e voita), intrucat dupa cum spuneam “Vox FMI, Vox Dei” (sa ma ierte stramosii!). Uniformizarea salariilor nu va aduce nimic bun, decat cronicizarea lipsei de performante. Poate niste economii pe termen scurt la buget, dar pe termen mediu, de unde nu-s performante, nici economii nu ai cum sa faci.