Regrete

Regrete

Citeam saptamanile trecute un articol despre regretele celor care au ajuns intr-un prag fatidic. Toti invocau aceleasi pareri de rau: ca nu au avut curajul de a trai viata pe care si-o doreau cu adevarat, ca nu si-au urmat visele, ca au pierdut la un moment calea si nu au mai facut efortul de a o regasi.

Si cariera are un sfarsit, la fel de categoric dar mai putin fatidic. Vine o vreme in care ne punem diplomatul sau trusa de scule in cui si ne bucuram de dulcea tihna a pensionarii. Fac un exercitiu de imaginatie si incerc sa schitez cateva dintre regretele pe care le-am putea avea atunci, tocmai pentru a le lasa in urma si a nu le purta cu noi pana la final:

1. Imi doresc sa fi privit jobul ca pe un job, nu ca pe intreaga mea viata. Sa nu uit ca in afara meseriei mai sunt familia, sanatatea, prietenii, pasiunile, calatoriile si multe altele similare. Sa nu cred ca o casa mai mare sau o noua generatie de electrocasnice sunt mai pretioase decat timpul petrecut alaturi de cei dragi. Sa nu las educatia copiilor in grija bonei. Sa nu aman evenimente personale pentru ca jobul nu-mi permitea. Sa nu fi pus promovarea mai presus de casnicia mea. Si altele asemenea.

2. Reversul celor de mai sus: imi doresc sa fi pus intr-un anume moment cariera pe primul loc si nu orice altceva mi s-a parut atunci important.

3. Imi doresc sa fi avut curajul de a imbratisa cariera pe care mi-am dorit-o si nu pe cea mai profitabila sau pe cea mai usor de urmat.

4. Regret ca am purtat atatea discutii sterile despre cum as salva firma, cum ar trebui sa-si faca seful treaba sau cum ar trebui sa procedeze colegul de birou pentru a performa. Singurul lor rezultat a fost pierderea de timp si generarea unei cantitati inepuizabile de energie negativa!

5. Regret ca nu am ascultat criticile celorlalti cu mai multa atentie si cu mai putina patima. Asa as fi facut mai putine greseli si as fi invatat cu usurinta si fara alte lectii de viata lucruri esentiale despre profesia si calitatea mea umana.

6. Imi pare rau ca am luat totul personal, ca nu am privit lucrurile asa cum erau, ci asa cum credeam eu ca sunt. Ca nu am trecut cu calm si detasare evenimentele profesionale, stiind, inca de la inceput, ca nimeni nu este rau intentionat ci pur si simplu asa trebuie sa se intample.

7. Imi pare rau ca nu vrut sa invat mai mult, ca am incetat la un moment dat sa-mi pastrez curiozitatea si agerimea mintii.

8. Imi doresc sa nu fi refuzat sa ma adaptez noilor vremuri si regret enorm ca am lasat varsta fizica sa devina un handicap si nu un avantaj al profesiei mele. 

9. Imi doresc sa fi avut curajul de a fi urmat acea oportunitate, care s-a dovedit a fi unica!

Lista ramane deschisa.