Presa de peste Ocean a prezentat zilele trecute o decizie de management eronata si scumpa: Dan Price, CEO Gravity Payments, a decis sa mareasca in mod consistent salariile angajatilor sai. In mod surprinzator (pentru el) cei mai buni angajati au ales sa paraseasca barca tocmai din aceasta cauza.
Decizia lui Price a pornit de la o idee buna: salariul minim din cadrul companiei sa devina 70.000 de dolari. Suma a fost aleasa totusi mai mult decat naiv: s-a pornit de la un studiu realizat de catre Universitatea Princeton, conform caruia acesta ar fi salariul „ideal” in America, suma care genereaza fericire si senzatia de succes.
Implementarea s-a dovedit a fi fatala pastrarii oamenilor cheie, pentru ca aceasta crestere a fost „simtita” preponderent de catre angajatii cu salarii mici, carora brusc le-au crescut veniturile, dublandu-se chiar. Nu este de mirare ca oameni „dispensabili”(*) au ajuns sa fie motivati artificial, iar angajatii cheie s-au simtit frustrati, demisionand.
Vad frecvent aceasta greseala in managementul beneficiilor de la noi. Firmele bugeteaza bonusuri uriase, dar reusesc cumva sa le imparta defectuos, lovind chiar in cei de care au mai multa nevoie.
Politica de cresteri salariale si de bonusare trebuie sa fie una pragmatica si indelung calculata, pentru ca este o sabie cu doua taisuri. Oricat de frumos ar fi sa credem ca toti angajatii merita sa castige la fel, este utopic si nereazilabil. Intotdeauna vor exista pozitii si oameni in care nu ai de ce sa investesti si joburi si angajati care merita orice cheltuiala. Sa faci asta intr-un mod asumat, corect, meritocrat, este un talent si o stiinta deopotriva.
O analiza detaliata a deciziei lui Dan Price poate fi gasita aici.
(*) Angajat dispensabil: este acel tip de angajat care nu reuseste sa performeze sau care ocupa un job in care este mai eficient sa iti asumi o fluctuatie de personal mare. In ciuda opiniei cu iz comunist, nu toti angajatii unei companii reprezinta un „capital uman” unii fiind chiar „active toxice”.