Zilele trecute filiala californiala a companiei Adobe a anuntat ca incepand cu 1 noiembrie, angajatele vor beneficia de 26 de saptamani de concediu maternal platit integral. Unul dintre comentariiile jurnalistilor de la CNN la relatarea stirii face referire, oarecum ironic, la legislatia muncii europeana, poate prea relaxata si generoasa din acest punct de vedere.
Cand analizezi generozitatea ofertei, perspectiva depinde mult de partea baricadei pe care te afli. Este marinimoasa daca te raportezi la bugetul unei firme, este mica si zgarcita daca te raportezi la mama care trebuie sa gasesca solutii inlocuitoare (bona, cresa) si este al naibii de meschina daca te raportezi la varsta copilului care trebuie sa se obisnuiasca cu absenta mamei.
Pe de alta pare, abordarea aceasta mi se pare mai pragmatica, mai cinstita si putin ipocrita. Desi tarile europene incurajeaza un concediu maternal prelungit, mamele sunt oricum presate sa se intoarca mai devreme la serviciu. Si ipocrizia este cu atat mai mare cu cat situatia economica a tarii este mai precara. Ca mama, capeti drepturi nesperat de mari, dar exista si un context al naibii de prielnic care te obliga sa nu le poti utiliza.
Cate femei din Romania isi permit azi sa stea doi ani acasa in concediu de ingrijirea copilului? Cate isi permit sa stea macar un an din cei doi care i se cuvin? Putine, pentru ca fie nu au solutii financiare care sa le permita, fie parasesc posturi care nu pot sta doi ani cu inlocuitor temporar. Si atunci nu e ipocrit? Ba chiar discriminator, dedicat doar mamelor angajate la „stat”?
Dovada ca intotdeauna concediul maternal va fi vazut ca un beneficiu si nu ca un drept este modul in care se raporteaza la el atat cei care conduc firme cat si oamenii politici care iau decizii in acest sens. Creste, scade, este platit mai mult sau mai putin, dupa cum dicteaza interesele financiare sau o cere capitalul de imagine. Oricare ar fi tara despre care vorbim.